a
Programarile sau alte informatii se pot obtine de la Consultantul Specializat SANADOR in relatia cu pacientii pentru acest tip de interventii.
0755 138 412 ȘTEFANIA ANTEMIE
stefania.antemie@sanador.ro Consultant Specializat SANADOR

Articole de presa

Programari Consultatii Spital Clinic Sanador
+40 755 138 412 ȘTEFANIA ANTEMIE

Premiera medicala nationala – embolizare cerebrala prin tehnica de dublu abord vascular

Viata unei paciente de 41 ani, diagnosticata cu fistula durala complexa de sinus sigmoid stang a fost salvata printr-o interventie minim invaziva, realizata in premiera nationala la spitalul SANADOR. Interventia, incheiata cu succes, a constat in embolizarea cerebrala prin tehnica de dublu abord vascular si a fost realizata de o echipa condusa de Dr. Bogdan Popa, medic primar radiologie – imagistica medicala, dr. Cristina Spinu, medic primar medicina interna, specialist cardiologie interventionala si dr. Cristian Nicolae Mihalea, medic specialist radiologie – imagistica medicala, care opereaza in Franta. Procedura a durat aproximativ 5 ore, iar pacienta a fost externata in 48 de ore.

Afectiunea de care suferea pacienta a constat intr-o comunicare anormala dintre sistemul arterial si cel venos al circulatiei cerebrale. In lipsa unui tratament specializat, aceasta putea conduce la hemoragie cerebrala de tip intraparechimentos. Printre cele mai frecvente simptome ale acestei afectiuni se numara acufena (vajaitul permanent in urechi), dispneea persistenta (respiratia dificila) cauzata de amestecarea sangelui arterial cu cel venos.

Particularitatea tehnica a acestei interventii (si cea care o defineste ca premiera nationala) consta in faptul ca abordul vascular folosit a fost unul dublu, atat arterial cat si venos, fapt ce a permis la sfarsitul procedurii atat embolizarea completa a intregului pat vascular fistulos, dar mai ales prezervarea permeabilitatii sinusului sigmoidian stang afectat. Un important avantaj al acestei tehnici este dat de utilizarea unei cantitati minime de material embolic cerebral si implicit,un cost mai redus al interventiei. Pacienta a tolerat foarte bine intreaga procedura, ea fiind externata dupa 48 de ore.

“Realizarea acestui tip de proceduri neurointerventionale in cadrul spitalului SANADOR deschide un nou drum pacientilor care sufera de patologie cerebrovasculara. Aceasta este posibila datorita unei dotari de inalta performanta si a unei abordari pluridisciplinare dintre neurochirurgie si neuroradiologie interventionala, in acest sens aportul prof.dr. Alexandru V. Ciurea precum si bogata experienta internationala a echipei de radiologie interventionala a dr. Bogdan Popa si dr. Cristian Mihalea fiind de un real folos. Continuam sa investim in medici calificati si in echipamente moderne pentru ca pacientii sa nu mai fie nevoiti sa se trateze in strainatate.” a afirmat dr. Doris Andronescu, director general SANADOR.

Echipa operatorie a fost formata din dr.Bogdan Popa, presedintele Societatii Romane de Neuroradiologie si Radiologie Interventionala, medicul care a efectuat primele proceduri de radiologie interventionala in spitalul SANADOR, dr. Cristina Spinu, medic primar medicina interna, specialist cardiologie, atestat studii complementare, cardiologie interventionala din cadrul SANADOR si dr. Cristian Mihalea, medic in cadrul Serviciului de Neuroradiologie interventionala CHU Beaujon Paris (unul din centrele cu cea mai bogata experienta in acest domeniu din Europa).

Embolizarea este o procedura de tip minim invaziv, fiind realizata la nivel endovascular si astfel prezinta o serie de avantaje pentru pacienti: este rapida, cu disconfort minim, durata de spitalizare si cea recuperare sunt scurte (1-2 zile), iar durerea postoperatorie este redusa. Interventia a fost efectuata sub anestezie generala, in cadrul laboratorului de angiografie al spitalului SANADOR, utilat cu angiograf Siemens Artis zee de ultima generatie, care permite preluarea si stocarea imaginilor de inalta rezolutie din interiorul vaselor de sange (angiograma).

Sursa: Sanador