Articole de presa | Spitalul Sanador este atestat ca primul centru de excelenta in chemoembolizarea hepatica cu microsfere tandem, din Europa Centrala si de Sud-Est

Spitalul Sanador este atestat ca primul centru de excelenta in chemoembolizare hepatica cu microsfere tandem, din Europa Centrala si de Sud-Est

Spitalul Sanador a devenit primul centru de excelenta in chemoembolizarea hepatica cu microsfere absorbabile din Europa Centrala si de Sud-Est si al doilea din Europa, dupa cel din Universitatea Heidelberg, Germania.

Atestarea a fost oferita de catre CeloNova BioSciences USA, compania producatoare de microsfere absorbabile TANDEM, si certifica faptul ca, in Spitalul Sanador, acest tip de interventii se efectueaza la standarde internationale.
Spitalul Sanador devine, cu aceasta ocazie, si singurul centru acreditat pentru pregatirea in astfel de operatii de Radiologie Interventionala din Europa Centrala si de Est, adresat medicilor din Romania sau din oricare alta tara din lume.

Centrul de Excelenta va fi coordonat de catre Conf. Univ. Dr. Bogdan Popa, medic primar Radiologie Interventionala, specializat in Japonia, expert EMEA (zona de Europa, Orientul Mijlociu, Africa) si membru in board-ul international de elaborare a ghidurilor de folosire a microsferelor absorbabile TANDEM (alaturi de alti 6 profesori din lume).

“Chemoembolizarea cu ajutorul microsferelor absorbabile TANDEM este o procedura minim invaziva de ultima generatie, cu rezultate in peste 90 % dintre cazuri si prin care sunt tratate tumorile hepatice primare (cancerul hepatic) sau secundare (metastaze) inoperabile. Spitalul Sanador, prin Conf. Dr. Bogdan Popa, este al doilea centru de pregatire din Europa, dupa cel din Germania, care a demonstrat rezultate exceptionale in folosirea acestei proceduri pentru pacientii carora nu le este recomandat tratamentul chirurgical”, declara D-na Barbara Kager, director marketing CeloNova BioSciences.

Conf. Dr. Bogdan Popa a fost primul care a realizat, in 2012, in cadrul Spitalului Sanador, operatii de chemoembolizare hepatica cu microsfere absorbabile. Procedura consta in introducerea unui microcateter in arterele din ficat care vascularizeaza tumora. Ulterior, se injecteaza microsfere incarcate cu substante chimioterapice care distrug tumora din interior si opresc fluxul sangvin catre aceasta.

“Chemoembolizarea cu microsfere absorbabile este o procedura foarte eficienta  pentru pacientii cu tumori hepatice inoperabile, marindu-le durata vietii si imbunatatind calitatea vietii. Am observat, de-a lungul anilor, o rata de succes foarte mare la pacientii mei, tumora fie micsorandu-se, fie stagnand (desigur, in functie şi de stadiul in care pacientul s-a prezentat). Avantajul major fata de chemoembolizarea clasica (cu Lipiodol) este reducerea toxicitatii in afara ficatului, tratamentul actionand doar in tumorile din ficat si evitand atacarea altor organe. Certificarea primita de Spitalul Sanador este o reala reusita atat pentru medicii romani care au sansa sa se perfectioneze pe aceasta procedura, cat si pentru pacientii care vor avea sanse mai mari la o viata normala”, declara Conf. Dr. Bogdan Popa, coordonatorul Centrului de Excelenta in Chemoembolizarea Hepatica, din cadrul Spitalului Sanador.
 
Lansarea Centrului de Excelenta in Chemoembolizare Hepatica a avut loc odata cu primul workshop international de chemoembolizare hepatica cu microsfere absorbabile, sustinut de Conf. Dr. Bogdan Popa, pentru medici din strainatate.

Cursul de pregatire a avut atat o componenta teoretica prezentata de Conf. Dr. Bogdan Popa si de dl. Jan Gerrit de Nooij (expert, Olanda), cat si una practica, in care participantii au putut invata tehnica operatorie. in cadrul sesiunilor practice, Conf. Dr. Bogdan Popa a efectuat, in cadrul Spitalului Sanador, 3 operatii de acest gen, unul dintre pacienti avand cancer hepatic inoperabil, iar ceilalti 2 prezentand metastaze hepatice dupa tumori primare digestive (colon si rect).

SURSA ARTICOL: www.romedic.ro
 
Arhiva stiri
IMPORTANT
: Acest site a fost conceput cu scop informativ. El nu inlocuieste in nici un caz consultul medical.
Orice decizie privind diagnosticul si tratamentul afectiunii dumneavostra se va face numai dupa un consult medical de specialitate!